0722 303 113 atfpf@familytherapy.ro LUNI: 13-16; JOI: 9-11

Stimaţi Asociaţi ai Asociaţiei!

Vă invităm să participaţi la Adunarea Generală Anuală ai Asociaţiei Terapiei de Familie „Pro Familia”, care va avea loc la Cluj-Napoca pe data de 27. aprilie, sâmbătă de la ora 9.00. – vezi Invitaţia şi proiectul Ordinii de zi. La Adunarea Generală vom avea posibilitatea de trece în revistă realizările anului precedent ai Asociaţiei noastre, respectiv am dori să inventariem temele de interes comun, obiectivele şi propunerile ce putem realiza în viitor în cadrul oferit de Asociaţie. De asemenea, conform proiectului ordinii de zi, o să adoptăm hotărâri importante privind cadrul activităţii Asociaţiei.

Se promite şi de data aceasta un workshop de primăvară şi interesant, prezentat de dr. Katalin BARÁT cu titlul „Abordarea sistemică a problemelor sexuale din perspectiva teoriei relaţiei de ataşament respectiv relaţiei de obiect”, înaintat deja CPR-lui pentru acordarea de credite – sperăm să primim un răspuns cât mai curând. Workshop-ul cu o durată de 10 ore are o taxă de participare de 50 de Euro, însă membrii Asociaţiei care sunt la zi cu plata taxei de membru, beneficiază de o reducere de 10%.

 După cum am mai menţionat în scrisoarea precedentă, cotizaţia anuală de 50 Ron trebuie achitată până la data de 31 martie a.c. La Adunarea Genarală pot participa cu drept de vot numai asociaţii care au achitat cotizaţia şi pentru anul curent şi n-au restanţe. La întrunire va fi prezent şi casierul Asociaţiei, astfel înainte de începerea şedinţei, membrii vor mai avea oportunitatea de a soluţiona problemele privind restanţele anului curent. Situaţia cotizaţiilor poate fi urmărită şi pe site-ul Asociaţiei, pe adresa www.familytherapy.ro/Asociati.

 Avem plăcerea  să vă informăm despre faptul că în acest week-end intensiv va avea loc şi un examen final: doi colegi de-ai noştri participanţi ai grupului formativ din Cluj-Napoca vor da examen pentru titlul de terapeut autonom în metoda psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie.

 Revenind la Adunarea Generală: în curând vom trimite și alte materialele legate de ordinea de zi. Referitor la desemnarea secretarului Asociaţiei, până la data specificată, o singură persoană a depus candidatura de la Cluj. Invităm colegii – membrii Asociaţiei – să candideze personal pentru acest post sau să propuneţi persoană corespunzătoare dacă credeţi că poate îndeplini această funcţie până la întrunire (vizitați site-ul nostru Web pentru mai multe informații în acest sens).

 În speranţa că ne vom revedea la Cluj-Napoca şi că vom dea un nou impuls treburilor noastre  comune în ceea ce priveşte psihoterapia de familie, cu stimă.

Ordinea de zi a Adunării Generale 2013 - descărcare document

                              Antal Attila                                                        Kedves Enikő

                               Preşedinte                                                       Vicepreşedinte

 

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: